Scopul Asociației este sprijinirea dezvoltării sectorului bio-economiei, prin dezvoltarea sustenabilă si circulară a diverselor industrii care pot adopta plantele tehnice, în special cânepa industrială, ca materii prime și / sau secundare.
- Cresterea competitivitatii Asociatiei, precum si a fiecarui membru în parte, atat pe piata nationala, dar si internationala, sustinerea dialogului cu autoritatile relevante pentru îmbunatatirea cadrului de reglementare a cânepii industriale.
Asociația este o asociație legal constituită care poate desfășura activități economice și îndeplinește atribuțiile de management și coordonare a activităților și a proiectelor întreprinse la nivelul clusterului, care promovează imaginea clusterului ca întreg și care sprijină întărirea cooperării dintre membrii acestuia și atragerea de noi membri.
AGENDA STRATEGICĂ DE CERCETARE caneparo
ANEXA OPERAȚIONALĂ la agenda CDI
CANEPARO_Implementare Strategie