Cluster
Expertiza
Cercetare
Cluster Caneparo reunește resurse importante pentru cercetare prin universitățile, institutele și stațiunile de cercetare membre. În fiecare an cluster Caneparo contribuie la proiecte de cercetare în consorții internaționale la apelurile deschise pe diverse fonduri europene și naționale. Proiectul care a reunit membrii acestei rețele este Centrul Inno-Tech Haldani, pe care ADR Nord Est l-a adoptat cu maxim de punctaj în strategia RIS3 în 2020 pentru regiune, ca referință pentru finanțarea proiectelor inovative în perioada 2021-2027.
Cooperări / Promovare
Cluster CANEPARO s-a construit formal pe baza succesului proiectului Centrului InnoTech de procesare și inovare pe bază de cânepă industrială în cadrul apelului de proiecte al ADR Nord Est pentru RIS 3.
Cultivare și tehnologii asociate
Asociația Națională a Cultivatorilor de Cânepă Industrială, împreună cu SCDA Secuieni si SCDA Lovrin, INMA București - conduc expertiza în acest domeniu.
În fiecare an se organizează Ziua Cânepii, unde se prezintă cercetările în ameliorarea soiurilor, tehnologiile aplicabile și perspectivele de dezvoltare.
Fito-Remedierea solurilor prin cultivarea de cânepă industrială
Modele de finanțare prin credite de carbon, împărțite între cultivatori și procesatori.
Multiplicarea semințelor și conservarea soiurilor are loc prin acțiunile unor membri cu expertiză puternică și îndelungată în regiunile Nord Est ți Nord Vest.
Evenimente / Informare / Comunicare
Octombrie 2025-Ianuarie 2026 - Conferința Mind over Matter Ediția de Cânepă Industrială https://www.facebook.com/materlibrary/
Procesare cânepă industrială
Procesarea cânepii industriale poate fi un lanț valoric foarte extins, dar începe de la semințe și tulpini. Procesarea tulpinilor conduce la obținerea sub-produselor de bază - puzderie de cânepă și fibra de cânepă.
Pe baza acestor două sub-produse se construiesc procesările ulterioare de produse finite - textile din cânepă, compozit și nețesute, materiale de construcții, bioplastic.
Semințele de cînepă contribuie la devoltarea unor produse alimentare cunoscute pe plan mondial dret super-produse proteice - ulei, semințe decorticate, pudră proteică.
România are la acest moment două centre de procesare tulpini de cânepă - în Nord-Est și Centrul țării.
Procesarea tulpinilor de cânepă din Nord Est utilizează o tehnologie nouă, din 2024 și se înscrie în linia de investiții preconizată în proiectul Inno-Tech Nord Est.
Procesarea semințelor se face la scală în Nord Vest dar și printr-o rețea de procesatori mai mici de uleiuri.